Google DeepMind vrea să-i învingă pe cei mai buni jucători la StarCraft

de: George Stanciu
17 12. 2016

Inteligența artificială de la Google, DeepMind, are o nouă țintă în 2017: celebrul joc de strategie StarCraft, pe care l-ar putea domina.

Fanii seriei StarCraft ar putea să aibă de-a face cu o concurență acerbă din partea DeepMind, având în vedere succesul pe care inteligența artificială l-a înregistrat deja în alte competiții. Demis Hassabis, cofondator al DeepMind, și Jeff Dean, directorul programului Google Brain, au făcut trimiteri către următoarea țintă în materie de jocuri.

Succesul în StarCraft va fi un adevărat spectacol de putere strategică. Capacitățile inteligenței artificiale în materie de jocuri au atins noi culmi în martie, când DeepMind a devenit campion la Go, după ce a învins unul dintre cei mai buni jucători din lume, pe Lee Sedol.

Abilitatea inteligenței artificiale de a câștiga la Go a fost foarte impresionantă, având în vedere complexitatea acestui joc antic. Sunt mai multe mutări posibile în Go decât există atomi în Univers, astfel că echipa nu putea să își bazeze strategia pe simpla ”rezolvare” a jocului.

În schimb, rețelele neurale au fost antrenate folosind o bază de date cu 30 de milioane de mutări făcute de jucători experți. Software-ul putea apoi să evalueze ce potențial avea fiecare mutare într-un joc real și cât de mult ar contribui acestea la câștigarea jocului, alegând-o pe cea mai bună, arată newscientist.com.

A câștiga la StarCraft necesită, însă, o strategie diferită. Acest joc are ca scop crearea unei armate pentru a ataca inamicul, doar că jucătorii nu pot ști exact ceea ce pregătește adversarul, astfel că trebuie să ia decizii având la bază informații incomplete, la fel ca în viața reală.

Dacă DeepMind reușește să domine jocul StarCraft, atunci inteligența artificială ar dobândi o nouă calitate, aceea de a putea răspunde mai bine la stimuli veniți din realitate, mai ales când aceștia sunt neprevăzuți.